18/02/2016

Aplicații prin UCAS

PROCES DE APLICARE ÎN UK

Durata programelor universitare de licență variază în funcție de țara din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în care se află universitatea și de subiectul de studiu. Astfel, în Anglia, Wales și Irlanda de Nord studiile se desfășoara pe o perioada de 3 ani, în timp ce în Scoția acestea se întind pe o perioada de 4 ani. Durata studiilor se poate prelungi în cazul în care cerințele cursului ales includ efectuarea unui stagiu de practică pentru dobândirea de experiență sau petrecerea unui an în străinatate pentru îmbunătățirea aptitudilor lingvistice.

Sistemul universitar britanic oferă patru categorii diferite de studii de licență, iar sferele de studiu ce se încadrează în fiecare categorie vor fi, de asemenea, prezentate:

  • Studii universitare în Arte sau Bachelor of Arts (BA) incluzând drept, filozofie, istorie, literatură, limbi străine, științe sociale (sociologie, psihologie, politică, științele comunicării, jurnalism), muzică și artă, antropologie și arheologie;
  • Studii universitare în Stiință sau Bachelor of Science (BSc) incluzând informatică, business (economie, management), medicină, științe (biologie, chimie, fizică), matematică;
  • Studii universitare în Inginerie sau Bachelor of Engineering (BEng) incluzând inginerie;
  • Studii universitare în Educație sau Bachelor of Education (BEd).

Mai mult decât atât, universitățile din Marea Britanie dispun de o miriadă de programe de studiu ce pot fi alterate pentru a se potrivi intereselor studenților. Astfel, posibilitățile oferite sunt prezentate succint în cele ce urmează, dar disponibilitatea lor trebuie verificată în cadrul universității:

  • Single Honours Degrees în care se urmează cursurile unei singure facultăți, spre exemplu BSc Sg Hons Economics;
  • Joint Honours Degrees în care se studiază două subiecte interdependente, spre exemplu BA Communication Studies & German;
  • Combined Honours Degrees în care se pot alege până la 3 obiecte de studiu, spre exemplu BA Modern Languages.

 

DOCUMENTE NECESARE

  • Scrisoare de motivație (Personal statement)
  • Certificat ce atestă cunoștințele de limba engleză. Cele mai recunoscute și solicitate examene sunt:

      International English Language Test System (IELTS),

      Teaching English as a Foreign Language (TOEFL),

      Cambridge English Language Assessment

  • Scrisoare de recomandare

Procesul de aplicare pentru licență în Marea Britanie are câțiva pasi bine definiți și simplu de urmat, tot ce trebuie este să vă doriți.

Sunt numeroase agenții care vin în ajutorul tinerilor romani, ce doresc să studieze în străinătate, precum Integral Edu (http://www.integraledu.ro/), Edmundo (https://www.edmundo.ro/) sau Student Puzzle, însă acest lucru poate fi realizat și individual, urmând câteva etape.

I.ALEGEREA UNIVERSITĂȚILOR

Aveți dreptul de a aplica la 5 universități în Marea Britanie. Acesta este cel mai important aspect din momentul în care decideți să aplicați in U.K., așa că trebuie să vă asigurați că ați facut alegerea cea bună. Urmatoarele site-uri sunt de folos în găsirea unei universități care vi se potrivește, în funcție de domeniul de studiu ales:

http://www.theguardian.com/education/ng-interactive/2015/may/25/university-league-tables-2016

http://www.thecompleteuniversityguide.co.uk/league-tables/rankings

http://www.topuniversities.com/university-rankings/world-university-rankings/2015#sorting=rank+region=+country=+faculty=+stars=false+search=

II.REALIZAREA SCRISORII DE MOTIVAȚIE (PERSONAL STATEMENT)

Scrisoarea este un eseu motivațional, de 4000 de caractere, pe baza căruia universitățile vor selecta candidații cărora le vor transmite o oferta. În această scrisoare trebuie urmarite urmatoarele aspecte:

  • De ce aplicați ? Mentionați motivația, ambițiile și ce urmăriți în urma cursului pe care doriți să îl studiați
  • Ce vă face potrivit pentru acest curs ? Toate abilitățile relevante, câștigate în timpul liceului, prin competiții și prin activități extra curiculare, precum voluntariatul.

Atenție ! Nu vă concentrați pe menționarea a numeroase activități și premii, ci pe ce atribute și experiență ați dobândit în urma acestora !

În ultimul paragraf este important să explicați ce v-a determinat să studiați in Marea Britanie și la acea universitate, în particular (un motiv general, potrivit pentru toate universitățile), cât și planurile profesionale de viitor.

Aici puteți găsi modele de scrisori de motivație, însă trebuie multă grijă să nu vă inspirați în întregime, întrucat universitățile dispun de programe extrem de performante de plagiarism, ce pot duce la descalificare automată.

http://www.thestudentroom.co.uk/wiki/Category:Personal_Statements_by_Subject

III.SCRISOAREA DE RECOMANDARE

Această scrisoare trebuie, de asemenea, să fie de 4000 de caractere și trebuie să fie redactată în limba engleză, de către un profesor care v-a predat o materie relevantă programului de studiu la care ați aplicat. Este necesar să discutați cu profesorul și să primiți consimțământul lui pentru a-i adăuga datele de contact, precum numele, ocupația, organizația din care provine, numărul de telefon și adresa de mail, deoarece va fi contactat de UCAS și solicitat să adauge scrisoarea de recomandare. Este obligatoriu ca profesorul să prezică notele dumneavoastră din Examenul de Bacalaureat.

 

  1. INSCRIEREA PE UCAS

Procesul de aplicație este unic pentru toate universitățile din Marea Britanie și se efectuează în întregime online pe The University and College Admissions Service (UCAS). UCAS este o fundație caritabilă ce își asumă rolul de a procesa aplicațiile studenților aspiranți, de a le trimite mai departe universităților alese de aceștia și de a-i înștiința cu privire la admiterea sau respingerea într-o instituție. Astfel, în perioada de recrutare nu există nicio legătură directă între studenți și personalul universităților.

 

  • Crearea contului

 

Crearea contului se realizează prin accesarea site-ului www.ucas.com, unde în dreapta sus a paginii se află Register, pe care faceți click, apoi urmând să faceți click pe Register and apply for 2016 entry.

În cele ce urmează trebuie să citiți cu atenție termenii și condițiile contractului și să introduceți datele personale obligatorii, precum titulatura, prenumele și numele, data nașterii, adresa completă și adresa de email, urmând a vă seta o parola și a vă alege 3 întrebări de securitate. Este important să vă asigurați că toate înformațiile pe care le furnizați sunt verifice, întrucât aceasta vă poate influența intrarea la universitate. UCAS va genera un nume de utilizator unic pe care trebuie să îl rețineți și să îl folosiți alături de parola aleasă de dumneavoastră pentru a vă loga pe portal. Datele personale le puteți modifica oricând la secțiunea Personal Details.

  1.   Selectarea opțiunilor sau Choices

Logându-vă în contul dumneavoastră UCAS vă puteți alege în total 5 programe de studiu la una sau mai multe universități. Cu ajutorul opțiunii Course Finder puteți găsi detaliile programului de studiu necesare înscrierii, precum codul instituției, codul cursului și data începerii, și trebuie să le introduceți în campurile secțiunii Choices.

  1.    Completarea câmpurilor

Această secțiune are în vedere completarea informațiilor despre instituția la care ați studiat în ciclul gimnazial, precum numele, data începerii și a terminării și tipul studiilor.

 

       Experiență profesională sau Employment

În cazul în care ați avut ocazia să câștigați experiență profesională, puteți adăuga informații despre angajatorul dumneavoastră, numele și tipul slujbei. Cadrele universității responsabile de recrutarea studenților vă pot contacta angajatorul pentru informații adiționale despre dumneavoastră.

       Introducerea scrisorii motivaționale

În cadrul unei sesiuni aveți doar 35 de minute la dispoziție pentru a vă scrie eseul înainte ca acesta să se reseteze.

       Achitarea taxei

Este reprezentată de efectuarea plății sumei de £17 ce trebuie achitată online cu un card debit, verificarea aplicației și trimiterea acesteia.

 

  1. SELECTAREA A 2 UNIVERSITĂȚI

Cerințele de admitere variază în funcție de universitate, de programul de studiu și de numarul de aplicații primite. În altă ordine de idei, un student care își depune aplicația la mai multe universități pentru același program de studiu poate primi cerințe de admitere diferite pentru fiecare universitate în parte, iar acestea sunt, în general, legate de notele obținute la Bacalaureat și la examenul de limbă engleză. Cerințele de admitere sunt prezentate în detaliu la categoria Course Search de pe website-ul UCAS pentru toate programele de studiu ale tuturor universităților sau pe websiteurile oficiale ale acestora.

Personalul universităților responsabil de recrutarea studenților pentru programe de licență transmite răspunsurile prin întermediul UCAS, iar acestea pot fi:

  • Ofertă condiționată sau Conditional offer este, de obicei, făcută studenșilor care nu au susținut încă Bacalaureatul și/sau examenul de limbă engleză; aceasta prezintă media și/sau notele de la anumite materii susținute la Bacalaureat sau calificativul obținut la examenul de limbă engleză pe care universitatea se așteaptă sa o dobândiți pentru a fi acceptați în cadrul său;
  • Ofertă necondiționată sau Unconditional offer este făcută studenților care au susținut deja toate examenele necesare, iar universitatea este mulțumită de rezultatele dumneavoastră și vă oferă un loc pentru programul de studiu pentru care ați optat;
  • Nereușit sau Unsuccessful.

 

După primirea tuturor răspunsurilor, studenții au obligația să selecteze 2 universități din cele 5. Universitățile sunt obligate să trimită răspunsurile pentru aplicațiile studenților prin intermediul UCAS în fiecare an până la ultima jumătate a lunii martie sau prima jumătate a lunii aprilie. UCAS vă va înștiința printr-un email despre schimbările ce au avut loc în contul dumneavoastră și le puteți verifica doar logându-vă în acesta.

Este responsabilitatea studenților să răspundă tuturor ofertelor primite până la începutul lunii iunie prin următoarele opțiuni:

  • Prima opțiune sau Firm acceptance reprezintă programul de studiu pe care vă doriți cel mai mult să îl urmați dacă îndepliniți cerințele de admitere;
  • A doua opțiune sau Insurance acceptance reprezintă programul de studiu pe care doriți să îl urmați în cazul în care nu ați îndeplinit cerințele de admitere pentru prima opțiune, dar acestea corespunde celei de-a doua opțiuni;
  • Respingere sau Decline reprezintă restul programelor de studiu care nu se încadrează în selecția dumneavoastră.